5 trucuri ca să recrutezi oamenii potriviți

Premian -macheta A4 HR Summit-02
Atragerea oamenilor potriviți, angajarea, dezvoltarea și menținerea acestora într-o organizație, poate fi uneori o provocare dar întotdeauna a fost o parte importantă din succesul unei companii. Metodele prin care putem bifa toate aceste etape evoluează din ce în ce mai repede. Iar această evoluție creează noi preferințe și așteptări în comportamentul consumatorului. Atunci când aplică pentru un post, candidații caută companii care să le ofere oportunitatea de a crește, de a se dezvolta și de a-și atinge potențialul. Încep un nou job având așteptări deja setate, cu privire la cum va fi experiența în acea companie. Aceștia își doresc ca locul de muncă să fie comparabil cu mediul de acasă, astfel că procentajul oamenilor care sunt nemulțumiți cu job-ul este în continuare destul de ridicat.

 
„Dacă nu ai grijă de angajatul tău, va avea concurența ta!”
Regăsește câteva sfaturi în atragerea și menținerea colegilor potriviți în companie:

1. Spațiu personal și personalizat, pe care și-l pot alege în funcție de propriile nevoi și preferințe. Indivizii preferă din ce în ce mai puțin birourile de tip open-space, astfel companiile e necesar să devină cât mai inventive și creative pentru a asigura un mediu de lucru care va crește productivitatea angajaților săi. Individualizarea și unicitatea continuă să fie o tendință ascendentă în HR, ceea ce reprezintă o provocare, dat fiind că principalele concepte care definesc acest domeniu sunt egalitatea și mai ales uniformitatea Structura locului de muncă s-a modificat în ultimii ani, în special datorită generației Y (aka Millennials – își doresc job-uri care să integreze cu ușurință și viața personală și care să le ofere o mai mare satisfacție personală, nu neapărat financiară).
2. Interviul online via Skype, de exemplu, este una din principalele inovații din domeniul HR. O altă modalitate de recrutare utilizată de companii, pentru a atrage tinerele talente, este parcurgerea unui tur virtual al companiei sau un joc în care principalele obiective sunt realizarea unor sarcini din ”fișa postului”, pe scurt ”gamification”.
3. Voluntariatul. O altă tendință o reprezintă alocarea unui anumit număr de ore pentru activități de voluntariat – într-un centru pentru copii sau pentru bătrâni, într-un spital sau în diferite proiecte care vin în ajutorul și dezvoltarea comunității.
4. Feedback-ul. Când îi oferim feedback unui angajat, îl comparăm cu versiunea lui de acum o lună sau două, nu îl compărăm cu un alt coleg. Feedback-ul se oferă one-to-one, mai ales dacă reprezintă un aspect pe care angajatul este important să îl îmbunătățească, iar aprecierea, întotdeauna se oferă, în public. Unele persoane vor să fie performante, altele vor doar să își îmbunătățească activitățile. Marea majoritate a oamenilor preferă să primească un feedback constructiv și detaliat, cu ajutorul căruia pot deveni mai buni. Utilizarea cifrelor într-o evaluare sau în oferirea unui feedback este importantă, cât timp acestea au o anumită semnificație și pentru angajat. Să ierarhizezi angajații în funcție de un anumit scor nu ajută foarte mult, deși își pot face o idee cu privire la cât ar mai fi necesar să realizeze pentru a ajunge pe punctul dorit.
5. Omul potrivit pe postul potrivit. Indiferent de politica HR prestabilită a unei companii, aceasta începe cu angajarea personelor potrivite, care se vor integra și care vor prelua și interioriza valorile și obiectivele organizației.
Focusul HR-ului a fost, tradițional vorbind, individul, omul, persoana. Multe din activitățile din sfera HR de astăzi (cum ar fi recrutarea și managementul performanței), au la bază și ca punct de pornire angajatul. Treptat, HR-ul se se îndreaptă de la individ spre echipe; însă, în continuare, se acordă prea puțină atenție pe cum funcționează echipele și mai mult pe rezultatele la nivel de individ; este important să recunoaștem că angajații companiei realizează o treabă excelentă, să aducem în discuție realizările, menținând moralul ridicat și în locul criticilor, utilizăm complimente, să oferim feedback.

Postăm articole pe tema Resurselor Umane pentru că oferim:

1. Servicii de Recrutare;

2. Servicii de Administrare de Personal;

3. Servicii de Team Building.

Date contact echipa Premian: 0735 519 633 , contact@premian.ro .

Mesajul care a determinat un CEO să ofere expeditorului un loc de muncă

linked
Co-fondatorul și CEO-ul unui site de consiliere în carieră și a unui portal de locuri de muncă refuza să angajeze un șef pe departamentul de marketing. Într-o zi a primit un mesaj pe Linkedin ce i-a schimbat decizia. Câteva luni mai târziu, expeditorul mesajului era angajat ca director de marketing și a rămas pe acest post timp de 4 ani. Textul acelui mesaj, care a avut un impact atât de mare asupra CEO-ului, îl regăsim în următoarele rânduri.

“Bună ziua, Am participat ieri la o conferință și am avut șansa să te văd intervenind. Am fost impresionat de tine, de echipa ta și mai ales de compania ta. Am petrecut șase ani la Seamless.com, colaborând îndeaproape cu lideri uimitori pe care sunt sigur că îi cunoști. Văd un potențial uluitor în compaia ta și mi-ar plăcea să fac parte din ea. Obiectivul meu principal ar fi marketing-ul, cu o vastă experiență de marketing pentru aceleași corporații și utilizatori pe care se pare că îi atrageți. Mi-ar plăcea să vă spun mai multe despre modul în care abilitățile mele vă pot ajuta să atingeți și să depășiți obiectivele actuale de creștere. Felicitări pentru toate reușitele avute până în prezent! Și din nou, mi-ar placea să găsesc o oportunitate pentru a discuta mai multe despre companie și să vă spun cum aș putea să vă ajut. Toate cele bune! “

Într-un interviu cu Business Insider, CEO-ul a explicat de ce mesajul a fost atât de convingător: * a inclus ceva personal – a văzut-o vorbind la o conferință; * a spus ceva drăguț despre ea – că ea și echipa ei l-au impresionat; * a arătat clar că ar fi foarte încântat să lucreze în compania ei, în mod specific, și nu pentru orice altă companie; * a inclus două fraze despre experiența sa, informație suficientă pentru ca ea să vadă dacă ar fi potrivit; * a menționat conexiuni reciproce, astfel încât să poată cere recomandări despre el.

Deci dacă îți dorești foarte mult un job anume, acum știi ce ai de făcut!

Amintește-ți: “Nu vei obține niciodată ceea ce nu ceri!”

Sursă articol: http://www.businessinsider.com/example-cold-email-linkedin-message20174?utm_content=buffer00f83&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&ut m_campaign=buffer-bi

Postăm articole pe tema Resurselor Umane pentru că oferim:

1. Servicii de Recrutare;

2. Servicii de Administrare de Personal;

3. Servicii de Team Building.

Date contact echipa Premian: 0735 519 633 , contact@premian.ro .